0

Râdem noi râdem, dar balena a scăpat de sub control

Dacă tot am început să discut despre balena vieții, uite că presa continuă să dea apă la moară. Acum vreo câteva săptămâni, scriam despre o copilă din Sibiu care a murit după ce a căzut de pe un bloc. La momentul respectiv, s-a stabilit că a fost vorba de un accident. Fata s-a sprijinit de o balustradă șubredă care a cedat. Nu a fost singură pe bloc, au existat martori, ceva colegi/prieteni și două profesoare.

Eu am zis din start că a fost un accident stupid, pentru că știu ce apucături aveam la vârsta aia. Nu numai eu, pe toți adolescenții îi mânca în cur. Dar anchetatorii au fost de altă părere. Concluzia lor a fost că tipa s-a aruncat intenționat de pe blacon, pentru că se juca balena albastră, în plm. Te doare mintea. Au ajuns la acest mirific rezultat, după ce, cică, au găsit pe telefonul ei instalat jocul Balena Albastră. Acolo apărea că a ajuns la ultima sarcină, adică să se sinucidă.

E atât de forțată minciuna cu balena, încât ajung să se încurce ăștia în detalii. Ba e grup, ba e rețea socială, ba e forum, acum e un joc care se instalează. E și mai trist că a ajuns un caz de suicid să fie soluționat prin chestii care nu există. M-am uitat și eu pe Instagramul fetei și nici măcar nu mă mai mir de unde au tras ăștia concluzia că tipa s-a sinucis din cauza balenei albastre. Pe contul ei sunt acele poze specifice adolescenților care caută atenție și să șocheze. Poze cu mâini tăiate și citate depresive. Câteva, că în rest e plin de filtre cu căței, poze cu clătite, memeuri de pe Junimea și selfieuri în oglindă.

Dar hei, e mai simplu să dai vina pe un fenomen inexistent, dar mediatizat, decât să sapi mai bine pentru un vinovat real. Dă-o-n măsa de balustradă șubredă și de administratori incompetenți. Poate tipa era totuși depresivă. Dar în loc să tragi un semn de alarmă pentru părinți, să fie mai atenți la copiii lor, că nimeni nu devine depresiv de pe o zi pe altă, mai bine pui verdictul cu balena albastră și scapi de hârțogăraie și anchetă.

Nu așa funcționează adolescenții. Nimeni nu vrea să se sinucidă din cauza unui joc și sub nicio formă nu o face cu prieteni și profesori de față, în timp ce trage balustrada după ea. E de toată jena să închizi dosarul așa. Nimeni nu a învățat nimic din asta. Părinții se vor panica că copiii lor sunt împinși să se sinucidă printr-un joc. În loc să fie atenți la posibile semne ale depresiei, adică genul de chestii pe care le poți trata înainte să fie prea târziu, o să le taie copiilor netul și o să-i țină închiși în casă. Chestia asta chiar duce la un precedent nasol și nu are nimeni de câștigat dintr-o concluzie dată după ureche și o primăriță care face campanie în școli despre unicorni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *