1

Nu vorbește nimeni despre faptul că diagrama aia nu e o problemă de matematică?

Am fost unul din copiii ăia de care nu s-a prins matematica. Nu mi-a plăcut, nici acum nu-mi place. Pe ultima sută de metri, mama a realizat cât de bâtă sunt și că este imperios necesar să bage meditații în mine, altfel nu-mi luam capacitatea. Tipa care mă medita îmi era vecină, stătea fix deasupra și mama avea mereu grijă să mă trimită la ea de fiecare dată când vedea că stau degeaba. Tot de la ea a aflat că nu sunt chiar atât de varză, ci doar repezită. Adică duceam un calcul până la capat, dar îl stricam pe parcurs, în sensul că puneam plus în loc de minus sau scriam atât de urât încât nici eu nu mai eram sigură dacă ăla e un opt sau un șase. Nu-mi plăcea nici să mă întind cu calcule ca să demonstrez o chestie evidentă. Eram genul de copil care prefera să pună o riglă peste un triunghi, ca să măsoare laturile, în loc să aplice o teoremă din care să rezulte dimensiunea ipotenuzei sau ceva.
Dacă credeai că m-am luminat după ce am băgat zilnic meditații, te înșeli. Am luat șase în capacitate, dar mama și-a făcut cruce că, totuși, nu am picat. A fost un soi de progres și ăsta, având în vedere că la simulare luam maxim nota trei.

Acum stau și mă gândesc că dacă era atunci vorba să primim diagrame și grafice de rezolvat, cred că și eu și mama dormeam mult mai bine. Poate mă înșel, dar în capul meu un rahat de diagramă nu reprezintă o problemă de matematică. Eu am primit geometrie, aveam un nenorocit de con secționat pe care trebuia să aplic nu știu câte teoreme, ca să răspund la o întrebare. La vremea respectivă, problemele nu erau enuntate astfel „numărul elevilor este egal cu…” . Toate cereau demonstrații, pagini de formule și calcule inutile, ca să le arăți că tu chiar ai tocit și știi să aplici ce ai tocit. Mama a avut toate motivele să intre în panică.

Și acum mă uit la mizeria asta de diagramă pe care o rezolvi prin deducție logică. Te uiți la ea și îți vine răspunsul fără să clipești. Nu există pretexte că copiii au avut emoții, s-au pierdut și au greșit. Oricât de panicat ai fi pe moment, e o chestie la fel de banală ca un răspuns cu da sau nu. E ca și cum s-ar emoționa elevii la 2+2=x. Știi sau nu știi? Ești prost sau te descurci? Ești prost, asta e, dar poate e mai bine să nu faci o petiție prin care să arăți lumii cât de prost ești.

One Comment

  1. Cu asa masa de imbecili
    trebuie sa scazi gradul de dificultate pentru a absolvi cat mai multi

    Peste 10 ani or sa apara probleme de genul “Biserica intr-un picior, ghici ciuperca ce-i? “

    0

    0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *