0

De ce fobie față de comunitatea LGBT și nu oricare altă minoritate

Nu vreau să zic că nu există alte fobii dubioase pe la noi, nici vorbă, dar chestia asta a ajuns la o asemenea amploare din niște motive mult mai cretine. Homofobia este o chestie foarte comună, din păcate, dar este răspândită cel mai mult în jurul oamenilor religioși. Nu are neaparat legătură cu faptul că aproape fiecare religie respinge homosexualitatea. Totul se rezumă la ideea de sex, adică o deviație, un act murdar care ar trebui pus în practică doar cu scopul de a plodi.

Știe toată lumea cum gândesc oamenii care-s cu tradiționalul în gură, că omul există strict cu scopul de a întemeia o familie. Adică să-și împrăștie genele defecte și să-i încurajeze pe alții să facă la fel, nimic mai mult. În ochii lor, societatea se rezumă la familie, iar atâta timp cât aceasta este posibilă în forma sa firească, restul nu mai contează. De-aia nu-i prea vezi să se agite pentru mizeria din jur care este dominantă, pentru că nu reprezintă o priortate și nu le încurcă cu nimic scopul în viață.

Sexul este un subiect tabu și murdar despre care lumea nu vrea să vorbească. Habotnicii nu vor să-l perceapă ca pe o chestie din care doi oameni simt o plăcere, nu vor să fie practicat strict pentru a se simți bine. Din acest motiv nu sunt de acord cu educația sexuală în școli, pentru că nu li se pare corect ca niște tineri să și-o tragă din plăcere. Tinerii n-au nevoie de informații despre metode contraceptive, pentru că scopul lor este să verse copii. O astfel de educație doar îi încurajează să se fută ca niște iepuri, dar într-un mod deloc productiv.

De-asta homosexualitatea este considerată o deviație, o abatare de la tot ce înțeleg ei că este normal. Știu că unii aleg să creadă că homofobii gândesc așa pentru că nu-i cunosc și nu-i înțeleg. Adevărul este că nu-și doresc asta, pentru că nu-i încălzește cu nimic faptul că „sunt și ei oameni”. Problema troglodiților cu LGBT are legătură fix cu sexul. Dacă singurul detaliu distinctiv al unui gay era comportamentul, de exemplu, n-avea nimeni nicio problemă cu oamenii ăștia.

Un homofob o să-ți spună că „n-am nimic cu homosexualii, dar să facă ce vor la ei acasă, să nu-i văd pe stradă și să nu adopte copii”. Nu e un mecanism de a se apăra, de a demonstra că au o urmă de toleranță în ei. Pur și simplu se tem că cei din comunitatea LGBT se vor manifesta în public și vor corupe copii să ajungă ca ei. Au aceeași atitudine față de femeile care nu-s suficient de îmbrăcate și tot ce implică destrăbălare și curveală. Sexul din plăcere e un păcat, iar homosexualitatea este o anomalie pentru că implică doi oameni care se fut fără să plodească. Atât.

Da, ăsta este motivul pentru care o coaliție de fanatici vrea să modifice Constituția. Interzicerea avortul va fi, probabil, următorul pas. N-are rost să explic de ce, pentu că motivele sunt tot aceleași, mai ales că CpF este un amalgam de ONG-uri și asociații micuțe care reprezintă tot câte o sectă de-asta dubioasă. Mai trist este că n-ai cum să convingi un astfel de încuiat să-și schimbe părerea, decât, poate, pe ăia care au preluat atitudinea din mers, fără să înțeleagă de ce trebuie să-i urască pe toți gayii. Ce-i drept, habar n-am cum. Cert e că până nu încep ăștia să nu se mai oripileze la ideea de sex, cei din comunitatea LGBT vor fi mereu considerați niște depravați care încurcă familia tradițională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *