0

Boureanu vs polițist este o dilemă existențială

Cineva spunea că tot scandalul cu Boureanu și un agent de poliție este singurul scenariu care te poate face să ții cu dracul. Adică cu Boureanu. Genul ăsta de poziție a apărut după ce a fost publicat filmul întreg în care se vede mai bine cum s-a ajuns la acel conflict.

 

Filmul întreg …

Posted by Poliția Rutieră București on Saturday, June 10, 2017


Avem un Boureanu beat și agresiv, avem un polițist cu degete prinse-n ușă, avem un Godină care sare în apărarea polițistului și, partea care a i-a debusolat pe toți, avem un polițist care l-a provocat pe Boureanu. Prin provocare mă refer la faptul că l-a amenințat cu televiziunea și i-a vorbit pe un ton aspru. Boureanu și-a pierdut cumpătul, așa că s-a ajuns la genunchi în coaie și ce o mai fi urmat după.

Da, probabil că amândoi au fost ghiolbani și polițistul nu a reacționat în cel mai profesional mod posibil. Apoi lumea continuă să-i dea exemplu pe polițiștii americani, că ăia nu ar fi stat la discuții și treaba s-ar fi rezolvat mult mai repede. Nu înțeleg de ce trebuie să ne comparăm cu niște state în care polițiștii au spatele acoperit de alte legi și își permit să controleze eficient o astfel de situație. Ai noștri pot apela la violență în situații excepționale, dar și atunci vor fi acuzați de abuz în serviciu, pentru că toți polițiștii români sunt niște barbari care există doar cu scopul de a te fute.

Nimeni nu ține cont de faptul că un polițist n-are nicio armă în dotare pentru astfel de situații și îi rămâne doar să se folosească de televiziune, pentru că ăla e fost parlamentar, e Boureanu și legile sunt pentru fraieri. Vinovăția unuia dintre cei doi protagoniști nu absolvă vinovăția celuilalt, ori asta nu înseamnă că trebuie să-l scoți pe Boureanu victimă. Dacă incidentul respectiv nu era filmat, probabil că polițistul respectiv avea total alte probleme pe cap acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *