1

Formația lui Dragnea are un potențial extraordinar

Din toată investigația de la RISE Project, eu am rămas cu gândul la faptul că Dragnea făcea parte dintr-o trupă rock, formată din trei membri. Adică Șobo, Melcu’ și, te-ai prins, Livache. Știu că ți-ar fi plăcut să-i zică lumea Lache, dar ar fi fost mult prea simplu.

Băieții de la Adevărul au săpat puțin ca să descopere faimoasa trupă în care Livache lovea în tobe și, de aici, aflăm că aceasta se numea EGO. E un nume foarte sec, nu-mi exprimă nimic. 10/10 n-aș asculta așaceva.

Tot pe Adevărul există și un desen cu cei trei rockeri din ansamblul muzical EGO și nu-mi vine să cred cât potențial ar putea avea o asemenea trupă, indiferent cât de prost ar suna. Pregătește-te să fii uimit. Cea mai populară trupă rock cu trei membri este ZZ Top care, pe lângă piesele clasice, clipuri cu femei și mașini mișto, mai este super cunoscută și pentru că doi membri au niște bărbi imense. Nu poți să vorbești de ZZ Top fără să te gândești la bărbi, la fel cum nu poți să vorbești de Dragnea fără să nu te gândești la o mustăță. Mă rog, și la o dantură tocită.

Nah, gândește-te că în EGO sunt doi cu mustață. Eh? Cu numele e discutabil, cea mai evidentă variantă ar fi MM Top. Mai merge și XX Top, în amintirea filmelor erotice din anii 80 în care toți aveau aceeași mustață. Posibilități sunt o grămadă, de-aia zic că trupa lui Dragnea trebuie reformată în aceeași formulă. Pot face coveruri adaptate, gen Gimme All Your Money sau ceva. În loc de videoclipuri cu mașini scumpe, își pot filma domeniile din Teleorman și Brazilia. Cu femeile nu e o problemă, Dragnea oricum are priză la pipițe tinere.

Livache ăsta nu e deloc un tip cu viziune. Cum să ai formație rock formată din trei membri, doi cu mustață, și să nu realizezi cât potențial ai în față? Un ZZ Top autohton cu mustăți în loc de bărbi se vinde singur, fără să depindă de inspirație și o compoziție proprie, e materialul perfect pentru un tribute band. Dacă-l lumina cineva de la bun început, Livache nici nu ar fi trebuit să mai intre în politică și să șifoneze banii statului. Pe bune, chiar aș da bani să-i văd live.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *