0

Acesta este un monstru pe care trebuie să-l evitați! Mai ales dacă sunteți tineri!

În această dimineață, în autobuzul cu care ma duc la piață, am fost victima unei agresiuni fără precedent. Călătoream aproape de ieșire, pe la mijloc, autobuzul arhi plin, și-au luat oamenii bilete de la tonomat ca să stea în picioare și multi dintre acești oameni ocupaseră spațiul dintre scaune cu sacoșe de rafie și saci de cartofi… era cald, mirosea urât, iar eu mă tot mutam să nu deranjez și mai mult. La un moment dat m-am gandit că poate nu mai încurc pe nimeni dacă nu mai stau în picioare și am început să mă orientez. În spatele meu era un scaun liber, așa că am dat din coate și mi-am croit drum spre el.

„Alo, domnișoară, unde ți-s cei șapte ani de acasă?”, il aud pe moșneagul din fața mea.

„Poftim? Încerc și eu să iau un loc, să nu mai încurc pe nimeni”, îi raspund. “Adica să stai dracului în picioare, că ești tânără și nu te dor picioarele, nu poți?”

„Îmi cer scuze, dar nu am nevoie de lecții părintești”, ii raspund eu, realmente șocată deja de lipsa de politețe, de felul de adresare… dar răul cel mai rău urma să vină…

„Aaaaaa…. deci ești de-aia care crede că dacă plătește bilet înseamnă că autobuzul este al ei și poate să facă ce vrea pizda ei în el. Nuuuu… e al românilor, nu al tău!!! Dar ce cauți, obraznico, la ora asta, în autobuz? Nu ai servici sau școală? Nu știi că oamenii bătrâni circulă la ora asta și este dreptul lor să stea jos, pentru că-s bătrâni?”

Îi spun ca e nepoliticos iar el raspunde… „si tu esti o nerușinată”

Se întoarce către o bătrână de lângă el „e de-aia care nu zice bună ziua la bătrâni în bloc și care crede că autobuzul îi aparține, în loc să meargă pe jos”.

O întreb dacă e mândră să împartă scaunul cu un boșorog nesimțit și îmi răspunde că da, ca ea prețuiește educația și tinerii frumoși și liber sunt de vină pentru tot…!!! (O prietena care călătorea cu noi în autobuz îmi spune că îl văzuse  pe moșneag gesticulând în stație, urla cât îl tineau plămanii la sărmanii studenți care așteptau … deci trag concluzia că este un hărțuitor care-i învață pe toți bătrânii să-i persecute pe tinerii care circulă cu autobuzul).

Monologul a durat infinit, atât cât călătoria de zece minute, și căpăta diverse forme, de la jigniri repetate despre „felul în care am fost crescută” până la sfaturi despre cum trebuie să mă port cu bătrânii, când… despre cum sunt tinerii din Romania, despre generația din ziua de azi care îndrăznește să ocupe scaune libere, când știu că în orice clipe poate să se respawneze un bătrân cu reumatism.

M-am implicat în multe acțiuni și am inițiat chiar campanii anti hărțuire și agresiune din partea bătrânilor, anti discriminare pentru tinerii frumoși și liberi… pentru că am auzit, am citit studii despre aceste fenomene din autobuzele românești, dar nu pentru ca le-am trăit vreodată pe pielea mea. Azi am avut aceasta neșansă. Deci, da, există printre noi astfel de monștri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *